Totul e în neclintire…
Amurgul coboară încet, încet. Zările se perdeluiesc de nori suri, vestitori de vremuri dalbe. Venită de departe o zâna cu obrajii argintii învăluie totul în magie asemeni iluziilor dintr-un suflet omenesc.
Din cununa nesfârşită a cerului cade o rază de lumină. Se apropie încet, încet, sfios. Pare un fluturaş cu aripi de borangic, un sol venit din zări necunoscute ce va aduce cu el bucuria iernii. Graţios, începe un dans neştiut de nimeni, mândru că el este cel ales de iarnă, cel care va povesti un basm nou. Toţi sunt fermecaţi de sosirea lui, îl admiră şi aşteaptă nerăbdători ca basmul să înceapă .
Ca prin farmec se rostesc cuvintele magice “A fost odată…”
Cu ultimile puteri, fulgul de nea poposeşte pentru un lung somn pe o ramură da copac. Roiuri, roiuri de albine albe, călatoare se opresc pentru a se odihni pe crengile copacilor.
Noian de flori de cireş sărută lung tâmplele pomilor.
Tăcerea îmbracă totul în haine de cristal, doar vântul şopteşte tainic “ninge, ninge…”
Amurgul se pierde în zare… O mantie neagră brodată cu luceferi îi ia locul. Crăiasa nopţii veghează cu ochi dulci întreg cuprinsul.
Ea va fi prima care va întoarce întâia filă din “Cartea Îngerilor” şi va continua basmul seară de seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu